Călătorind în jurul lumii, poți descoperi un număr mare de stiluri ce reprezintă cultura unui popor. După ce ai fost în Spania și ai văzut o casă iberică, nu poți rămâne indiferent. Decorul spaniol este și va rămâne preferat de cei care iubesc marea și soarele, pentru că inspiră un sentiment de libertate, de vacanță, de călătorie în orașe pe țărmuri calde, unde găsești oameni care sunt tot timpul veseli, relaxați și primitori.
Arhitectura spaniolă a păstrat ce este mai bun din toată zona Mediteranei și se află la confluența unor stiluri diferite, deoarece formarea sa a avut loc sub influența culturii romanilor, grecilor și arabilor. Invaziile au adus maniere diferite de a construi și decora spațiul de locuit.
Curtea spaniolă
Absolut orice spațiu exterior poate fi transformat într-o veritabilă curte iberică, o oază de liniște și relaxare. Caracteristicile comune tuturor grădinilor în stil spaniol sunt individualitatea, armonia și naturalețea.
În general, exteriorul clădirilor spaniole cuprinde o curte interioară centrală, patio, izolată cu garduri zidite sau arbuști înalți și coloane, alei acoperite cu un pavaje în stil iberic, cu fântâni suprapuse și terase cu vederi asupra grădinii.
Patio
În Spania, spațiul din gradină este folosit chiar mai mult decât cel interior, deci este atent mobilat și decorat. Ca să ai o curte în stil iberic, organizează o zonă de relaxare cu aer rustic, cu mobilier din lemn, ratan, răchită sau fier forjat.
Un grătar de fier patinat și un ceas solar vor aduce farmec grădinii. Poți decora curţile interioare cu mozaicuri, sculpturi din ipsos, piatră sau marmură, grilaje din fier forjat sau arcade cu plante cățărătoare.
Terase
Poți folosi pergole din lemn pentru a crea terase acoperite. În general, liniile curbe netede și arcadele simetrice sunt atribute ale stilului spaniol și adaugă eleganță și grație exteriorului casei.
Terasa ta poate deveni un spațiu fermecător dacă folosești mese și scaune de bistro, lămpi vintage, maure, sub formă de candelabre, ghivece pline de flori și, nu în ultimul rând, umbrele, care au și un rol protector, nu doar decorativ. Toate aceste elemente creează o atmosferă romantică de care te vei bucura alături de cei dragi în timpul nopților de vară.
Folosește culorile inspirate din zona Mediteranei: albastrul cerului și al mării, albul nisipului și nuanțe de crem, maroniu și cărămiziu, dar și nuanțe îndrăznețe, care vor anima grădina. Verde, roșu, galben sau altă culoare pe care o întâlnești în natură se vor potrivi de minune în micul colț de rai creat.
Fântâni și bazine
Apa este elementul decorativ și funcțional cel mai prezent în decorul curților iberice. Fântânile pot fi așezate în orice colț al curții, au mai multe niveluri și sunt acoperite cu plăci de mozaic în culori vii. Această structură suprapusă mică, dar foarte spectaculoasă va atrage invariabil atenția și va crea o zonă răcoroasă și calmă, mai ales dacă adaugi și bănci în jurul ei.
Un alt obiect pe care îl poți integra în decorul curții este un bazin geometric cu apă, poziționat central, în jurul căruia poți planta simetric, pe gazon, trandafiri Spanish Dreams sau Velasquez.
Alei
Nu uita nici de potecile șerpuitoare amenajate cu dale din beton, pavele, pavaje, mozaic colorat sau piatră naturală, care vor da personalitate grădinii iberice. Creează una sau mai multe cărări înguste care să se unduiască printre straturile de flori, pentru o atmosferă intimă și artistică.
Va arăta grozav, tivită cu borduri de beton, fie printre tufele mari sau florile înalte, fie însoțită de plante scunde și dese. Poți folosi pavaje în stil iberic, în culori strălucitoare sau pământii pentru un decor autentic.
Plante luxuriante
Grădina ta iberică trebuie să mențină principiul simetriei inclusiv în ce privește vegetația. Astfel îi vei oferi autenticitatea și farmecul originalului. Poți adăuga ierburi aromatice în ghivece: busuioc aromat, rozmarin picant, oregano.
Pentru un decor mai spectaculos, ai posibilitatea să plantezi lavandă și mușcate în vase cu decor glazurat albastru. Nici vița de vie, portocalii, lămâii sau curmalii nu ar trebui să lipsească.
Decorează grilajele de fier, balustradele şi balcoanele cu iasomie, muşcate curgătoare și trandafiri agățători. Gradina poate fi îmbogățită cu rododendroni, crini de toamnă, hortensii, Skimmia japonica și un arţar japonez în centru. De asemenea, așterne în jurul lor scoarță de pin naturală.
Poți realiza un labirint din tufișuri care să te conducă, pe o potecă pavată, încadrată pe ambele părți de canale cu apă, spre o fântână acoperită cu ceramică.
Astfel poți obține o curte cu o atmosferă aflată la granița dintre fantezie și realitate, decorată ca un conac spaniol, cu romantismul și spontaneitatea lui.